Tip:
kantharos
Subtip:
Kantharos din argint
Titlu:
kantharos

Descriere: Cupă cu picior-kantharos cu două toarte din sârmă torsionată, atașate prin sudură. Buza este profilată și răsfrântă. Decorul constă într-un registru delimitat de două benzi perlate, ornamentat cu motive vegetale (iederă, viță de vie). Sub registru cupa prezintă o decorație ritmică cu motive vegetale. Piciorul este cilindric, gol pe interior și susținut pe un postament tronconic, este decorat cu motive vegetale și profilat în partea inferioară. La mijloc prezintă o nodozitate. Partea ornamentată, baza piciorului și suprafața superioară a plăcilor torților este aurită. Cariera de piatră, în perimetrul căreia a ieșit la iveală un grup de obiecte din argint, este situată la sud de orașul Miercurea Ciuc, pe terenul viran dintre localitățile Sâncrăieni și Jigodin. Primele piese ale tezaurului au apărut în urma derocărilor care se efectuau în ziua de 10 august 1953 în punctul situat la 200 m SE de clădirea unei mori vechi care era denumită de localnici "Moara pentru fabricat hârtie". Tezaurul numără 18 obiecte și constă din: opt kantharoi, șapte cupe (mastos), două brățări și o fibulă.


Domeniu
Arheologie
Datare
secolul I a.Chr. - secolul I p.Chr.
Atelier
Geto-dacică
Tezaur / Ansamblu
Tezaur Sâncrăieni
Loc de descoperire
jud. Harghita, Sâncrăieni
Material
argint
Material/Tehnică (text)
argint; batere; aurire; poansonare
Tehnică
batere; aurire; poansonare
Dimensiuni
Î = 126 mm; D = 134 mm; l maximă la torți = 202; Gr = 346 g.
Greutate
250 g
Fișă întocmită de
Dumitriu, Luminița; Simion, Mihaela
Fişă verificată de
Luminița Dumitru
Nr. inventar
139374
Ordin de clasare
2531/25.02.2003 - Tezaur; Poziţia 9 Descarca PDF