Tip:
fotografie
Titlu:
Trei tinere în port românesc de sărbătoare, ghicind în cărți de joc
Autor:
Roșu, Alexander

Descriere: R: Grup de trei tinere în port popular românesc din zona Bistrița. Costumele de sărbătoare sunt compuse din: batic negru, cămașă albă încrețită la mâneci, pieptar înfundat decorat cu motive florale, poale albe, brâu, catrințe învărgate (stânga); batic înflorat, cămașă albă cu mâneci încrețite și broderie pe mâneci, brâu, poale și catrințe învărgate (mijloc); batic, cămașă albă ornamentată pe piept și mâneci, pieptar tivit cu blană pe margini, fustă și șort de culoare închisă (dreapta). La gât, toate trei fetele poartă mărgele și salbe de monede. Două dintre fete sunt așezate pe scaune, cărțile de joc fiind ținute de tânăra din partea dreaptă. Fotografie de atelier, tip cabinet, cu fundal pictat. Piesa păstrează passe-partout original. În partea de jos, pe cartonul pe care este lipită fotografia, sunt imprimate marca monogramă, numele fotografului (Roșu) și localitatea unde a funcționat atelierul. V: Text de reclamă scris în limba germană cu culoare albastră: [traducere] "Atelier fotografic Alexandru Roșu, Bistriță, Transilvania, Piața Mare 22. Portrete până la mărimea naturală, susceperi originale. Înmăriri după ori ce portrete mici până la mărimea naturală. Ori și ce reproducere e interzisă”. Cartonul a fost tipărit la Sigm. Bondy, Viena. Ștampilă Muzeul Brukenthal și nr. inv. MCPR 6.


Domeniu
Istorie
Școală
Fotografie: Alexander Roșu; carton: Sigm Bondy, Wien
Material/Tehnică (text)
hârtie fotografică subțire; carton; fotografiere; lipire; presare
Dimensiuni
fotografie: L: 13,8 cm; LA: 10,5 cm; carton: L: 15,7 cm., LA: 10,5 cm., Gr: 0,1 cm
Fișă întocmită de
Delia VOINA
Fişă verificată de
Voina, Delia
Nr. inventar
GD 6
Ordin de clasare
2511/11.08.2008 - Tezaur; Poziţia 2 Descarca PDF