Tip:
stelă
Subtip:
Stelă funerară
Titlu:
Stelă funerară iconică

Descriere: Stelă funerară iconică. Piesa este fragmentară, având partea superioară și colțul inferior drept rupte. Fragmentul aparține unei stele cu nișă rectangulară. Se păstrează piciorul de fixare în pământ. Partea superioară fiind ruptă, este greu de precizat dacă câmpul reliefului nu fusese cumva divizat în două registre. În câmpul reliefului este figurată scena banchetului funebru. Pe kliné se găsesc patru personaje masculine îmbrăcate cu câte o tunica manicata. Cel din dreapta, mai mare decât celelalte trei, ține în mâna dreaptă o cupă. Restul personajelor, probabil băieți, judecând după dimensiuni, țin câte o cupă în mâna dreaptă. Pe umărul stâng al băiatului din dreapta se vede mâna bărbatului. Simetric, de o parte și de alta a unei mensa tripes, se află două kathedrae, pe care se găses câte două personaje. În stânga este redată o femei care poartă tunica lungă, părul coafat simplu, strâns la spate, iar la gât un colier. Mâna stângă o ține adusă la piept iar cu dreapta ține un rhyton care se termină într-un cap uman. Pe kathedra din dreapta stă un personaj îmbrăcat ca și celelalte prsonaje masculine și care ține în mâna stângă o cupă. Se poate presupune că meșterul a vrut inițial să sculpteze aici un personaj feminin deoarece se mai văd contururile membrelor inferioare ale unei femei purtând tunica lungă, precum și un picior al acesteia a rămas intact lângă mensa tripes. În spațiul destinat inițial reprezentării, meșterul s-a decis, probabil la sugestia comanditarului, să introducă un camillus. Dimensiunile sale sunt normale dar neîncăpând, el este redat doar în bust, ținând cu mâna stângă un ulcior. Lapicidul a omis și să redea picioarele de la kliné. Realizarea este rudimentară. Mâinile personajelor sunt redate extrem de schematic. Relieful, foarte plat este mai adâncit în zona capetelor personajelor. Piesa păstrează pe toată suprafața, culoarea roșie, inițială. Sub imagine, într-un chenar simplu, este redată inscripția. Piesa a aparținut lui Aurelius Carinus, cornicularius în Ala Siliana.


Domeniu
Arheologie
Datare
Secolul al III-lea
Epoca/Perioada
Epoca romană
Loc de descoperire
jud. CLUJ, Gilău, Gilău; pe proprietatea lui Gallus Viktor unde a fost descoperită în poziție secundară
Material/Tehnică (text)
calcar, sculptare, gravare
Fișă întocmită de
Irina Nemeti
Fişă verificată de
Irina Nemeti
Nr. inventar
v 15848
Ordin de clasare
2746/07.12.2011 - Fond; Poziţia 84 Descarca PDF