Tip:
corn
Titlu:
corn de praf de pușcă

Descriere: Corpul piesei are formă naturală. Decorul incizat este organizat în jurul motivului central, o rozetă dinamică, cu 8 brațe curbate spre stânga, care include o altă rozetă, cu 4 brațe, înscrisă în cerc și înconjurată de cerculețe duble cu centrul marcat, pe fond punctat. La baza picioarelor apare o friză de motive antropomorfe geometrizate, hașurate, înlănțuite („hora"), delimitată de zig-zaguri excizate, motiv ce se repetă, răsturnat, în zona buzei. Deasupra frizelor de la bază reapar două brațe curbate și hașurate, dar orientate opus. Pe fiecare flanc al piesei apare un registru vertical, incluzând două șiruri de semicercuri multiple, orientate opus, pe fond hașurat. Fondul este ocru, inciziile sunt înnegrite.


Domeniu
Etnografie
Datare
sfârșitul secolului al XVIII-lea
Etnia/Cultura
români
Loc de descoperire
jud. Hunedoara, com. LUNCA CERNII DE JOS, LUNCA CERNII DE JOS
Material/Tehnică (text)
corn; fier; tăiat; scobit; lustruit; cioplit; perforat; vopsit; incizat; excizat; forjat
Fișă întocmită de
Goia, Ioan Augustin
Fişă verificată de
Goia, Ioan Augustin
Nr. inventar
2322
Ordin de clasare
2665/12.11.2010 - Tezaur; Poziţia 122 Descarca PDF