Tip:
cămașă femeiască fără poale
Titlu:
Cămeșă

Descriere: Cămașă încrețită la gât; mânecă cu altiță separată, încreț brodat; mâneca dreaptă cu marginea festonată cu bumbac alb; gura cămășii este festonată cu bumbac alb, strânsă cu brezărău; stanul din trei lați de pânză de in țesută în două ițe; pavă pătrată la subraț; pe dinăinți decor brodat cu lână în două nuanțe vegetale (siniliu și untdelemniu) reprezentat din două râuri cu flori și două râuri cu zimți; pe stanul din spate decorul este format din două râuri de flori; altița este brodată bogat cu lână untdelenie (kaki) în punct bătrânesc și broderie orientală cu fir metalic argintiu și auriu, motiv cerc plin; încrețul este brodat în cruci cu arnici galben-portocaliu mtotiv cruce dreaptă, cruce în x; decorul mânecii este realizat cu lână untdelemnie (kaki) vopsită vegetal și arnici grena; decorul geometrizant al mânecii este dispus costișăt (oblic) în cinci registre diferite; motive decorative: vrej cu frunze, linii, vrej cu flori, grupe de puncte; în partea de jos a stanului s-a încercat modelul (sunt încercări de broderie înainte de realizarea piesei).


Domeniu
Etnografie
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. SUCEAVA, CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Material/Tehnică (text)
in; lână; fir metalic; arnici; urzit în 2 ițe; țesut în 2 ițe; broderie orientală cu fir; broderie plină; brodat la fir; brodat în punct bătrânesc; festonat; încheiat cu acul
Dimensiuni
L altiță: 26 cm; La altiță: 21 cm; Încreț: 6,5 cm
Fișă întocmită de
Giosanu, Eva
Fişă verificată de
Giosanu, Eva
Nr. inventar
5270
Ordin de clasare
2580/06.06.2019 - Fond; Poziţia 5 Descarca PDF