Tip:
icoana pe sticla
Titlu:
Înficoșătoarea Judecată de Apoi
Autor:
Matei Timforea

Descriere: Compoziția este împărțită în trei registre paralele, nivelele fiind: cel superior Împărăția Cerurilor, spațiul pământului și inferior iadul flăcărilor. Cu foiță aurie sunt realizate zidurile Împărăției cerești, întreaga compoziție este văzută asemenea unui munte în înălțare. Se remarcă multitudinea personajelor, desenate cu o minuțiozitate aparte. Atmosfera este de o înserare crepusculară, impact vizual și artistic puternic având culoarea rozalie, caracteristică manierei artistice a lui Matei Țimforea, din Cârțișoara, Țara Făgărașului. Chiar dacă este împărțită pe registre, icoana are omogenitate și unitate ideatică, ochiul fiind magnetizat de ușile împărătești ale Cetății Cerurilor. Compoziția este încadrată de un chenar decorativ geometrizant. Desen minuțios, cromatică armonioasă: roșu, rozaliu, albastru,, verde, alb, negru, auriu. Icoana este datată 1893. Înfricoșătoarea Judecată de Apoi este cea mai amplă compoziție din pictura icoanelor pe sticlă, tematică iconografică, care a fost cel mai bine realizată pictural de zugravul iconar Matei Țimforea din Cârțișoara, din Țara Făgărașului.


Domeniu
Etnografie
Datare
A doua jumătate a secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. SIBIU, com. Cartisoara
Material/Tehnică (text)
pictat pe glajă cu vopsele de tempera, lipit foiță aurie, înrămat
Fișă întocmită de
Popa Ada Maria
Fişă verificată de
Mirela Cretu/Prof Univ Dr Ilie Moise
Nr. inventar
185 OC
Ordin de clasare
3835/14.10.2016 - Tezaur; Poziţia 59 Descarca PDF