Tip:
cămașă femeiască fără poale

Descriere: Cămașă femeiască încrețită, fără poale, largă și scurtă în talie, croită din: cinci foi (două față, spate, mâneci), patru clini (spate, mâneci); broască sub braț. Gura în față, se încheie prin legare cu șnur răsucit maro. Mâneca din gât, largă, foarte lungă, încheiată cu cheițe care dețin și rol ornamental. Decor amplasat la gât, pe piept, peste umăr, de-a lungul mânecii, la încheietura mânecii și la spate. Liniile de unire a foilor și clinilor cu cheiță în alternanță roșu-violet și maro. Interpretare geometrizantă. La gât: încrețitură; marginea superioară festonată cu aceleași culori; pe încreți brodate motive florale cu aceleași culori; în față ciupag compus din trei șire brodate cu motive cosmomorfe, cu maro, roșu-violet, albastru și paiete. Pieptul din două foi unite la centru cu cheiță în aceleași tonuri cromatice; de o parte și de alta a gurii câte un șir de broderie dispus vertical cu motive geometrice, pătrate cusute cu maro și în interior cu motive cosmomorfe cu roșu-violet și paiete. Peste umăr altiță brodată cu patru șiruri de motive geometrice brodate des cu maro și umplute cu roșu-violet, albastru, paiete și fir, delimitate între ele. Sub broderie încrețeală ”crețu” cu alb. Din altiță coboară de-a lungul mânecii un șir de motive fitomorfe ”ghirlandă cu frunze” brodată cu maro, puncte roșii-violet și paiete. La încheietură încrețit și brățară brodată cu motiv geometric, pătrat în aceleași tonuri cromatice. La spate, pe lângă mânecă, din gât până la pavă, festonat în două culori și pe lângă un șir de motive florale ”floricele plecate” cu maro; clinii încheiați cu zig-zag în două culori; jumătatea superioară spatele este încrețit și peste încreț, cu dispunere orizontală două brâie cu roșu-violet și maro. La poale netivit. Cromatică: alb (fond), roșu-violet, maro, auriu, albastru.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate sec. XIX
Etnia/Cultura
Români
Loc de descoperire
jud. BRAȘOV, com. ORAȘ ZĂRNEȘTI, ZĂRNEȘTI
Material/Tehnică (text)
Urzit și bătut bumbac; decor cu arnici, paiete, fir metalic/ țesut în 2 ițe; croit; brodat la fir; brodat pe creț; încrețit; încheiat cu mâna în punct cheiță; festonat; cusut cu mâna; aplicat; răsucit.
Fișă întocmită de
Elena GĂVAN
Fişă verificată de
Mirela Crețu/ Ilie Moise
Nr. inventar
32 P
Ordin de clasare
3835/14.10.2016 - Fond; Poziţia 144 Descarca PDF