Tip:
vază
Titlu:
vază cu decor stilizat și fotoceramică
Autor:
Foto Veress

Descriere: Vază cu două torți, din porțelan, cu portretul unui bărbat (probabil un fost revoluționar maghiar). Gamă cromatică variată: roz, albastru, negru, cu ornamente vegetale stilizate aurii. Pe fundul vazei se află inscripția:" Veress F. mutermibol. Kolozsvart". Pe o bază simplă, fin conturată de două linii pe negru și auriu, se înalță vaza de inspirație antică, de un tip amintind vag de loutrophoros-ul grecesc. Decorul eclectic, specific epocii este accentuat de torțile supraînălțate de o formă extrem de elaborată, pe un fond negru, ranforsat de conturul auriu. Torțile, dublate la mijloc, sunt încununate prin un coronament acolat. Medalionul central, cu fotografia aplicată, are drept chenar un spațiu alb, încărcat de ornamente vegetale stilizate aurii, care se repetă ritmic. Gâtul vazei, atent delimitat prin două caneluri albe, cu borduri aurii, este elegant fracționat pe verticală în registre individuale, încărcate cu ornamente cordifere, geometrice și vegetale ce se întrepătrund sinuos pe fondul albastru deschis. Buza vasului este puternic accentuată, de forma lobată al cărei impact vizual este sporit de culoarea simplă, negru abanos.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
Secolul al XIX-lea
Școală
Atelier clujean
Loc de descoperire
Cluj
Material/Tehnică (text)
porțelan; fotoceramică
Fișă întocmită de
Claudia Bonța
Fişă verificată de
Melinda Mitu
Nr. inventar
M 6762
Ordin de clasare
2472/10.08.2010 - Fond; Poziţia 1 Descarca PDF