Tip:
plăcuță votivă
Subtip:
Placă votivă din plumb cu reprezentări mitologice
Titlu:
Plăcuță votivă de plumb cu reprezentarea Cavalerilor Danubieni

Descriere: Placă rectangulară de plumb cu reprezentarea Cavalerilor Danubieni, tip Ertl B1. Reprezentarea este înscrisă între două coloane cu capiteluri corintice care susțin un arc compus din două listele decorate cu perle, respectiv ove. În colțuri, deasupra bolții, sunt reprezentanți doi șerpi, fiecare cu capul îndreptat spre centrul piesei, cu corpurile torsionate. Sub arc, este reprezentat Sol în quadriga, purtând tunica, mantie și coroană radială pe cap. Zeul salută cu mâna dreaptă iar în stânga ține globul și biciul. În registrul principal este reprezentată în centru zeița acestui cult de mistere, înveșmântată în chiton, himation - pe care îl ține formând un fald ampu din care hrănește caii cavalerilor; coafura este specifică primei jumătăți a secolului al III-lea p. Chr. De o parte și de alta a zeiței sunt reprezentați cei doi cavaleri, purtând tunica și mantie; sub picioarele cailor sunt reprezentați un dușman căzut (stânga) și un pește (dreapta). Deasupra capetelor cailor este reprezentată câte o stea. În spatele cavalerului din stânga este reprezentat un soldat echipat cu coif, scut și lance, iar în spatele celui din dreapta o zeiță care face gestul tăcerii ducând mâna la gură (Nemesis). În al treilea registru, centrul imaginii este ocupat de trei personaje masculine îmberbe care participă la un banchet, în jurul unei mese rotunde pe care se află un pește. În dreapta sunt reprezentate două personaje masculine, juvenile, nude, cel din stânga făcând un gest prin care îl invită pe celălalt la banchet. În stânga este reprezentat un copac de care este atârnat corpul unui berbec, lângă care apar două personaje masculine - un om îmbrăcat în pielea animalului și un altul înveșmântat în tunică dar purtând pe față o mască de berbec. În registrul inferior sunt reprezentate mensa tripens cu un pește pe ea, un kantharos flancat de un șarpe și un leu, un cocoș, iar în spatele șarpelui, respectiv leului, în fundal, două obiecte neidentificate, probabil două capete de berbec.


Domeniu
Arheologie
Datare
secolul III p.Chr
Epoca/Perioada
Epocă romană
Material/Tehnică (text)
Plăcuța este realizată din plumb, decorată în basorelief, prin turnare, batere.
Fișă întocmită de
Nemeti, Irina
Fişă verificată de
Nemeti, Irina
Nr. inventar
v 1097
Ordin de clasare
2618/04.09.2015 - Fond; Poziţia 7 Descarca PDF