Tip:
pictură
Titlu:
Portret de fată
Autor:
Grigorescu, Nicolae

Descriere: Lucrarea reprezintă portretul unei italience realizat probabil în timpul călătoriei artistului în Italia (1873-1874) sau mai devreme în prima perioadă pariziană (1865-1869). Personajul este văzut din trei sferturi, având pe cap o legătură napolitană. Lumina care vine din stânga pune în valoare obrazul și urechea delicată. Gura cărnoasă, bărbia plină, buclele de pe frunte sunt atribute ale acestei frumuseți care l-a impresionat pe Grigorescu. Cu capul ușor plecat spre dreapta, femeia poartă o rochie decoltată, ornamentată în jurul decolteului cu flori. Fundalul, deși neutru, este vibrat, iar cromatica întregii compoziții este caldă, cu tonuri de galben auriu, ocru și roșu. Semnat stânga jos cu roșu: Grigorescu.


Domeniu
Artă plastică
Datare
[1865-1875]
Material
ulei pe pânză
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză
Fișă întocmită de
Mateescu, Denia
Nr. inventar
67748/7042
Ordin de clasare
2778/03.12.2004 - Tezaur; Poziţia 8 Descarca PDF