Tip:
împuternicire
Titlu:
Papa Leon al X-lea transmite împuternicirea sa lui Ladislau și Luca priori al Conventului Ordinului Predicatorilor referitor la activitatea ordinului în regatul Ungariei
Autor:
Leon al X-lea

Descriere: Papa Leon al X-lea transmite împuternicirea sa lui Ladislau și Luca priori al Conventului Ordinului Predicatorilor referitor la activitatea ordinului în regatul Ungariei. Textul scris pe pergament cu cerneală sepia prezintă o bandă miniată policrom, cu motive florale în partea de sus și pe laturi, în care se înscrie un cartuș deasupra, la mijloc, cu reprezentarea apostolului Petru și Pavel care țin batiste Sfintei Margareta și două laterale: în dreapta Sfânta Măria cu Pruncu, iar în stânga stema papală, în partea de jos, în stânga, a fost desenată cu altă peniță o stemă cu două chei încrucișate și semnătura, probabil, a scribului; iar sub text, scrisă de aceeași mână, o notiță în limba latină. Sigiliul papal atârnat, în casetă de metal cu ceară roșie, păstrat parțial.


Domeniu
Documente
Datare
1518
Material
pergament
Tehnică
manuscris
Dimensiuni
315 x 495 mm
Fișă întocmită de
Gheorghe TROHANI
Nr. inventar
C 212
Ordin de clasare
2681/24.11.2010 - Tezaur; Poziţia 1 Descarca PDF