Tip:
fotografie
Titlu:
prof. Dragomir Hurmuzescu (1865-1954) la Universitatea București

Descriere: Fotografia înfățișează pe prof. Dragomir Hurmuzescu (1865-1954, fizician și autor a mai multor descoperiri care îi aduc renume în lumea științifică) la Universitatea București, stând pe scaun la o masă de lucru. În spatele său sunt amplasate rafturi cu cărți. Pe verso se află o însemnare olografă, pe care nu o identificăm ca fiind a profesorului, din care aflăm că Hurmuzescu a murit la 30 mai 1954, la vârsta de 84 de ani. Ștefan Procopiu a fost elevul lui Dragomir Hurmuzescu căruia îi poartă o aleasă recunoștință: ”Universitatea din Iași îi datorează o parte din gloria ei, fizica îi datorează o serie de descoperiri clasice – așa îl caracterizează pe fizicianul Hurmuzescu un alt mare fizician, savantul Ștefan Procopiu”. Pe verso, cu cerneală violet se află ștampila atelierului fotografic și adresa acestuia: Fotograful Curții Regale: Guggenberger Mairovich, București, Calea Victoriei, 49. Fotografia este tip carte poștală, pe verso fiind imprimate rubricile.


Domeniu
Documente
Datare
1940
Material
hârtie fotografică
Tehnică
foto
Dimensiuni
13,5 x 8,5 cm
Fișă întocmită de
Cristofor Camelia
Fişă verificată de
Ioana Coșereanu Vasilescu
Nr. inventar
7435/57
Ordin de clasare
2714/29.10.2015 - Fond; Poziţia 21 Descarca PDF