Tip:
pictură de șevalet
Titlu:
B. Banfy Daniel
Autor:
Kovary, Endre

Descriere: Portret de bărbat (baronul Losonczi Banffy Daniel), văzut frontal, trei sferturi - puțin mai jos de genunchi, într-un interior. Personajul este redat în semi-profil stânga, are fața rotundă, nasul drept, ochii negri, este cărunt, prezintă calviție, perciuni, mustață și barba. Mâna stângă o ține îndoită, cu degetul mare prins în buzunarul de la pantalon, iar cu cea dreaptă se sprijină de masa stil aflată în dreapta sa. Poartă haine închise la culoare, sacou lung, vestă de care are atașat un lănțișor cu ceas, cămașă albă cu guler drept, în jurul acestuia având înfășurată o lavalieră, pantaloni. Fundal neutru brun-închis. O draperie de catifea, roșu-închis, în falduri mari și strânsă la mijloc, ce acoperă o parte însemnată din suprafața mesei, închide compoziția pe latura stângă. Blazon și inscripție dreapta sus. Semnat și datat stânga jos, cu negru: Kovary, E.1890.


Domeniu
Artă plastică
Datare
sfârșitul secolului al XIX -lea
Școală
Școala transilvăneană
Material/Tehnică (text)
ulei pe pânză
Dimensiuni
L: 1550 mm, LA: 1208 mm (în registrul inventar L: 1535 mm; LA: 1200 mm)
Fișă întocmită de
PASZTOR CSENGE BIBORKA
Fişă verificată de
MESEA IULIA
Nr. inventar
FD 164
Ordin de clasare
2309/27.04.2016 - Fond; Poziţia 8 Descarca PDF