Tip:
basorelief
Subtip:
Basorelief votiv
Titlu:
Relief votiv

Descriere: Relief votiv, fragmentar, lucrat ajurat, din seria scenelor dionisiace. Tipul iconografic – Liber Pater susținut de Satir. În centrul scenei este reprezentat Dionysos-Liber Pater în poziție de contrapost ușor, cu greutatea corpului căzând pe piciorul drept. Capul și brațul drept (care era ridicat în gestul lui Apollo Lykeios) precum și partea inferioară a picioarelor zeului nu se păstrează. Zeul poartă nebrys pielea de căprioară acoperindu-i parțial torsul, fiind reprezentată în detalii fine - franjurată în partea inferioară. Pe umeri se observă două șivițe de păr. Cu mâna stângă se sprijină pe umerii Satirului iar cu degetele prinde thyrsos-ul (?) pe care Satirul îl ține în dreapta. Acesta este reprezentat seminud, ci chlamys pe umeri, prinsă cu o fibulă rotundă pe umărul drept. Mantia îi atârnă pe brațul drept îndoit, iar cu brațul stâng îl cuprinde pe zeu pe după mijloc, susținându-l. Satirul privește în sus, în dreapta, înspre Dionysos. Lângă el este reprezentată o Menadă al cărui corp se conservă doar până la jumătate. Aceasta ține brațele ridicate la nivelul pieptului și ține probabil o cysta mistica. Pare înveșmântată în tunic iar părul este lung și buclat. Privește ușor înspre dreapta. În dreapta zeului, pe o stâncă, este înfățișată Venus Pudica, de dimensiuni mult mai reduse decât celelalte personaje secundare ce formează cortegiul dionisiac, artistul încercând probabil să realizeze astfel un plan secund, de perspectivă, al scenei. Capul zeiței lipsește. Lângă ea, la stânga, se mai văd picioarele unui alt personaj iar jos, un tânăr Satir crifor, într-o poziție oarecum înclinată, cu capul ridicat spre zeu. Acesta are bustul gol iar partea inferioară a corpului e acoperită cu un veșmânt scurt înnodat; poartă pe umeri un animal de sacrificiu. Compoziția este echilibrată și bine executată din punct de vedere artistic. Relieful constituie o bună lucrare de artă provincială cu analogii în întreg Imperiul dar mai apropiate în Britannia și cele două Moesii.


Domeniu
Arheologie
Datare
secolele II - III p.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca romană
Loc de descoperire
jud. ALBA, Alba Iulia, Alba Iulia, Partoș (Apulum)
Material/Tehnică (text)
marmură, sculptare
Fișă întocmită de
Irina Nemeti
Fişă verificată de
Irina Nemeti
Nr. inventar
v 1141
Ordin de clasare
2746/07.12.2011 - Fond; Poziţia 22 Descarca PDF