Tip:
basorelief
Subtip:
Basorelief votiv
Titlu:
Relief votiv cu reprezentarea zeiței Diana

Descriere: Relief fragmentar (se păstrează jumătatea inferioară a piesei) mărginit de un chenar simplu - pe laturi 1.6 - 1.9 cm, în partea inferioară 3.5 cm). În centrul imaginii este reprezentată zeița Diana, din care se mai păstrează doar partea inferioară a corpului: așezată, într-un ușor profil stânga. Se observă veșmântul zeiței compus din chiton lung drapat, peste care poartă himation, încins sub sâni; deasupra, purta probabil o palla lungă, un colț al acesteia căzându-i de pe umeri, până jos, la călcâie. Diana călărește un cerb sau o ciută, din care s-a mai păstrat doar o parte din spate, restul copitei membrului superior drept, precum și parte din membrul inferior drept. În partea de jos a imaginii, în dreapta zeiței, sunt reprezentate două animale într-o scenă de vânătoare: un câine alergând spre dreapta, care mușcă botul unui mistreț (cervideu ?), acesta din urmă întorcându-se pentru a se apăra. În marginea stângă a imaginii este figurat un arbust subțire, iar în dreapta, un trunchi de copac. Scena se înscrie în iconografia Dianei «la vânătoare»; probabil zeița scotea cu stânga o săgeată din tolba ce îi atârna pe spate, pentru a o pune în arcul ce îl ținea în dreapta. Piesa este lucrată schematic, având o execuție extrem de rudimentară. I. I. Russu a publicat piesa ca reprezentând o scenă cu Cavalerul Trac, iar C. Pop a identificat-o ca fiind răpirea Europei.


Domeniu
Arheologie
Datare
Secolele II - III p.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca romană
Loc de descoperire
jud. CLUJ, TURDA, Turda (Potaissa)
Material/Tehnică (text)
marmură; sculptare în altorelief
Fișă întocmită de
Nemeti, Irina
Fişă verificată de
Nemeti, Irina
Nr. inventar
v 19611, v 19612
Ordin de clasare
2227/07.04.2015 - Fond; Poziţia 51 Descarca PDF