Tip:
cristelniță
Titlu:
pocal cu picior tronic înalt

Descriere: Cristelniță, în formă de pocal cu picior tronic înalt, nod sferic, cupă și capac. Este confecționată din lemn de brad cleiit din bucăți. Tila filetată din interiorul corpului, care leagă piciorul cu nodul și cupa s-a strunjit din lemn de carpăr. Cele 8 ornamente stilizate după frunze de akanthus, aplicate pe capacul cristelniței, au fost sculptate din lemn de tei, cele de pe cupă, din lemn de brad. Nodul, ornamentele și bila centrală de pe capac sunt îmbrăcate în foiță de aur. Restul corpului a fost vopsit după o restaurare nereușită în albastru. Cupa poartă patru inscripții în limba germană care se referă la familia donatoare: "Verehret von Leonh. Wagner und seiner Gattin Catharina geb. Orent 1856". În cupă se păstrează o strachină din cositor în care se pune apa sființită pentru botez. Cristelnița are o înălțime de 130 cm, diametrul gurii fiind de 58 cm, greutatea de 47 kg.


Deţinător
Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. - SIBIU
Domeniu
Artă decorativă
Datare
1856
Școală
Atelier sibian
Loc de descoperire
Bârghiș
Material/Tehnică (text)
lemn; tei; clei; strunjire; aurire
Greutate
47 kg
Fișă întocmită de
Binder, Hans-Jurgen
Fişă verificată de
Horst, Klusch
Nr. inventar
Apoș VI 8
Ordin de clasare
2221/07.05.2010 - Fond; Poziţia 1 Descarca PDF