Tip:
cămașă femeiască cu poale
Titlu:
Cămașă femeiască cu poale
Autor:
anonim

Descriere: Cămașă femeiască cu poale, de tip „carpatic” cu toate foile de pânză încrețite pe mai multe ațe în jurul gâtului pentru a forma un guler înalt, fixat sub o bentiță-guler. Cămașa este confecționată din câte o foaie de pânză și 2 clini laterali (spatele), iar fața are pieptul adăugat în talie printr-o fâșie de pânză îngustă (10,5 cm) și 2 clini laterali. Mânecile sunt largi, cu altiță croită separat și sunt realizate din câte o foaie și jumătate de pânză fiecare; la subraț are o mică pavă pătrată. Gura cămășii se află pe mijlocul feței și se închide cu 2 șnururi împletite cu ciucuri la capete. Decorul este dispus pe guler, pe mâneci în formulă tripartită - altiță cu 5 rânduri închisă într-un chenar, încreț și râuri oblice pe toată lungimea mânecii, de-o parte și de alta a gurii cămășii, câte un registru lat, pe spate, de-a lungul cusăturilor de îmbinare a clinilor, pe lângă tiv. Motive decorative geometrice: pătrate, meandru, zig-zag, V-uri (mâneci), romburi cu coarnele berbecului (piept), succesiune de romburi (încreț), motive vegetale stilizate - vrej cu boboci (altiță), pomul vieții (spate, poale). Cromatica: pânză albă, motive cu ultramarin, accente de roșu și galben.


Domeniu
Etnografie
Datare
sfârșitul secolului al XIX-lea
Etnia/Cultura
Români
Material/Tehnică (text)
pânză de bumbac, borangic vopsit, arnici; ață de bumbac; țesut în 2 ițe pânza; croit; încheiat manual prin cusătură peste muchie, tivit cu drug, fixat crețurile prin cusătură pe muchia crețurilor, brodat cu punct tighel, contur, peste fire, în cruce, bătr
Dimensiuni
Lărgime poale 98 cm;
Fișă întocmită de
Ciobanu Bianca
Fişă verificată de
Doina Ișfănoni
Nr. inventar
T176
Ordin de clasare
2573/05.02.2020 - Tezaur; Poziţia 4 Descarca PDF