Tip:
fotografie
Titlu:
Femeie cu doi copii în costume populare românești de sărbătoare din Săliște
Autor:
Asbóth, Kamilla

Descriere: Femeie cu doi copii în costume populare românești de sărbătoare din Săliște. Costumele femeiești sunt compuse din: mama are pe cap pahiol, iar fetița cârpă neagră legată la spate, cămașă albă cu mâneci lungi terminate cu fodori, brodate cu "ciocănele" și "șire", poale albe și lungi, șorț învărgat terminat cu ciucuri în față, mama mai poartă vestă descheiată și haină ținută pe umeri. Costumul băiatului este compus din: cămașă cu poale, pantaloni băgați în cizme; pe umeri poară o haină cu guler de blană descheiată; în mâna dreapta are pălăria cu boruri largi. Mama și băiatul sunt așezați pe scaune, fetița fiind în partea stângă a mamei. Fotografie realizată în atelier având elemente de recuzită (panou și mobilier). Pe cartonul pe care este lipită fotografia sunt menționate, în partea de jos, numele fotografului, în stânga [Kamilla Asbóth] și orașul unde a activat atelierul, în dreapta [Hermannstadt]. Pe verso marca atelierului cu 10 medalii și text în limba germană, pe 5 rânduri: "Atelier / Kamilla Asboth / Vormals / Th. Glatz's erben / Hermanstadt". Text de reclamă în limba germană, scris cu culoare maro: "Vervielfaltigung. Vorbehalten. Die Platten werden zu Nachbestellungen aufbewahrt". Carton tipărit la H. K. Krziwanek, Viena. Ștampilă incomplet vizibilă "Muzeul "Brukenthal" Sibiu / Nr. 411" (cifră scrisă cu pix și tăiată). Număr inventar MCPR 1638.


Domeniu
Istorie
Datare
1882-1897
Școală
Atelier sibian
Material/Tehnică (text)
fotografie realizată pe hârtie fotografică subțire lipită pe carton
Dimensiuni
fotografie: L: 9,9 cm, LĂ: 6,1 cm; carton: L: 11 cm, LĂ: 6,5 cm, Gr.: 0,1 cm
Fișă întocmită de
Delia Voina
Nr. inventar
1638
Ordin de clasare
2475/09.06.2016 - Tezaur; Poziţia 29 Descarca PDF