Tip:
pictură de șevalet
Titlu:
Soldați
Autor:
Theodorescu-Sion, Ion

Descriere: Compoziție dinamică închisă cu personaje în peisaj, toamna. În prim plan, dreapta lucrării, un soldat văzut din semiprofil, orientat spre stânga lucrării, stând în picioare, îmbrăcat cu uniformă militară, purtând un mantou cu gulerul ridicat. Personajul taie cu cuțitul o pâine rotundă și stă cu capul aplecat, privind spre acțiunea în desfășurare. În plan secund, spre stânga lucrării, un alt personaj masculin, soldat, văzut din profil spre dreapta lucrării, stă așezat pe o bancă de lemn, lângă două vase, cu capul sprijinit de mâna dreaptă. Acțiunea se desfășoară într-un cadru natural, fiind vizibile trunchiuri de copaci și tufișuri. În fundal, se vede un fragment de casă țărănească, profilată pe un cer în nuanțe de ocru. Pensulație vibrată, tușă măruntă, forme conturate cu brun, gamă predominant caldă: brunuri, ocru, accente de verde și roșu. Datat stânga jos, cu negru, 1917. Semnat, datat și localizat stânga jos cu negru, Theo-Sion, 1917, Iași.


Domeniu
Artă plastică
Datare
1917
Școală
Școala modernă românească
Material/Tehnică (text)
ulei pe carton
Dimensiuni
49,5 x 61,5 cm
Fișă întocmită de
Rodica Ion
Fişă verificată de
Marilena Murariu-Constantin
Nr. inventar
659
Ordin de clasare
2872/31.12.2015 - Tezaur; Poziţia 23 Descarca PDF