Tip:
album
Titlu:
Cartea de aur a Reuniunii de Cântări și Muzică „Vasile Lucaciu” Satu Mare, 1934
Autor:
Emil Tișcă (1881-1965); Adrian Demian (1898-1977)

Descriere: Coperta manuscrisului, realizată din tăblii de lemn, învelite în piele neagră, cu patru nervuri profilate și incrustații realizate la rece. Pe coperta 1 apare textul REUNIUNEA ROMÂNĂ DE CÂNTĂRI Șl MUZICĂ „VASILE LUCACIU” SATU MARE, CARTE DE AUR 1934, imprimat cu litere aurii. Forzațul volumului este realizat pe hârtie lucioasă cu motive florale aurii. Pe fiecare pagină a manuscrisului există tipărit cu cerneală verde colontitlul REUNIUNEA ROMÂNĂ DE CÂNTĂRI Șl MUZICĂ „VASILE LUCACIU” SATU MARE iar în centrul paginii o liră. Manuscrisul conține 578 de pagini. Dintre acestea sunt numerotate de către Emil Tișcă 165, cu cerneală de aceeași culoare cu cea a textelor semnate de el. Ulterior au fost numerotate în continuare paginile 167-207, semnate de dirijorul Adrian Demian, doar pe paginile pare. Volumul cuprinde Contribuții la istoricul Reuniunei (Emil Tișcă p. 5-8), Discursul festiv al Dlui profesor Gavril Barbul la jubileul de 10 Mai 1934 (p. 9-14), Raportul Președintelui (Emil Tișcă) către Adunarea general din 25 ianuarie 1933, apoi raportul din 1934, 1935, 1936, 1937 (p. 14-102). Urmează alte două texte semnate de Emil Tișcă referitoare la perioada 1940-1944 (p. 153-165), după care Adrian Demian prezintă raportul pe anul 1946 și pe cel din 1947 (p. 167-207). Volumul conține și un număr de 180 de fotografii, repartizate pe format în următorul mod: 4/5 cm 16 buc; 5,5/5,5 cm 23 buc; 6/7 cm 1 buc; 6/8,5 cm 118 buc; 8/11 cm 1 buc; 8/13 cm 2 buc; 9/14 cm 14 buc; 11/11 cm 1 buc; 11/17 cm 2 buc; 23/17 cm 2 buc. Între acestea distingem fotografiile președintelui Emil Tișcă din anul realizării volumului, o reproducere a unui bust al patronului Reuniunii, dr. Vasile Lucaciu, proiectat de către artistul plastic Mindak, a dirijorului Adrian Demian, precum și, în formele cele mai mari, fotografii cu colectivul Reuniunii la anumite moment festive. Emil Tișcă a fost o personalitate marcantă a vieții economice, politice și culturale din perioada interbelică, director al Băncii Românești și președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Satu Mare. Adrian Demian a fost profesor și muzician de excepție, unul dintre cei mai mari dirijori ai Sătmarului, născut la Negreia în anul 1898. A fost conducătorul “Reuniunei de cântări Vasile Lucaciu" și director al Conservatorului de Muzică din Satu Mare.


Domeniu
Istorie
Datare
sec. XX
Loc de descoperire
jud. SATU MARE, SATU MARE
Material/Tehnică (text)
hârtie; carton; piele; manuscris
Dimensiuni
L: 32,5 cm; La: 25 cm; L file: 31 cm; La file: 23 cm
Fișă întocmită de
Porumbăcean, Claudiu
Fişă verificată de
Sárándi, Tamás
Nr. inventar
14384 C
Ordin de clasare
2216/31.03.2015 - Fond; Poziţia 2 Descarca PDF