Tip:
vas
Titlu:
Vas din argint

Descriere: Vas cu baza circulară, sprijinită pe trei picioare gheare de grifon cu palmetă, alternate cu motiv ornamental floral în rețea argint filigranat cu email în cromatică roșu, alb, verde, albastru. Câmpul central tronconic cu motiv rețea de zale în relief pe fond negru, continuat cu corpul cilindric gros la partea inferioară, cu inscripție în limba rusă în email roșu și motiv floral în email alb-verde. Superior cilindru subțire delimitat de două brâuri cu motive vegetale emailate: romburi verzi alternate cu cercuri concentrice alb-roșu, pe fond albastru; central pe corpul vasului, cartuș liber și motive floral-vegetale în email policrom, în relief, pe fond punctiform, anturate de lambrechin cu rozete aurite în relief, pe fond rețea de zale în relief, pe fond negru; buza profilată. Piesa a fost renovată la Viena în 1927, conform poansonului din interiorul tălpii „RENOV. 1927 J.& V. WIEN”.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
1893
Școală
Atelier Khlebnikov, St. Petersburg
Material/Tehnică (text)
argint; email; turnare; presare; filigranare; cizelare
Greutate
1230
Fișă întocmită de
Dumitrache, Corina
Fişă verificată de
Hortopan, Mircea Alexandru
Nr. inventar
8721
Ordin de clasare
2447/17.05.2019 - Tezaur; Poziţia 17 Descarca PDF