Tip:
ușă

Descriere: Cu partea centrală mai înaltă, formând un lob; ambele piese sunt bordate de motivul sculptat al frânghiei. Suprafața a fost împărțită în șase panouri pictate policrom: în partea superioară a fost reprezentată scena Bunei Vestiri, îngerul pe batantul stâng și Fecioara Maria pe cel drept, iar pe celelalte patru sunt redați cei patru evangheliști, față în față, Matei, Marcu, Luca și Ioan, scriind Evangheliile, în decor arhitectural. Reprezentarea Bunei Vestiri ilustrează varianta de sorginte elenistică și bizantină în care Fecioara primește vestea ridicată din jilț, unde torcea purpura, ea este binecuvântată de înger și schițează gestul acceptării cu palma descchisă a mâinii drepte, strânse la piept. Această variantă, destul de răspândită în pictura postbizantină, se regăsește în redactarea scenei de pe ușile împărătești de la Cârligul.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
Sec. XVI;1/2
Material
lemn; vopsea
Material/Tehnică (text)
lemn; vopsea; cioplire; pictare
Tehnică
cioplire; pictare
Dimensiuni
LA = 790 mm, I = 1230 mm
Fișă întocmită de
Anton-Manea, Cristina
Fişă verificată de
Anca Păunescu
Nr. inventar
173904/a-b
Ordin de clasare
2511/28.01.2003 - Tezaur; Poziţia 148 Descarca PDF