Tip:
vas antropomorf
Titlu:
Vas antropomorf reprezentând-o pe Clotho

Descriere: Vas antropomorf reprezentând-o pe Clotho. Partea superioară a vasului (capul personajului) lipsește, precum și toarta și fundul. Vasul a fost realizat prin turnare în tipar, are forma corpului unei femei înveșmântată cu o tunica simplă, cu mâneci până la cot și cu decolteul rotunjit. Drapajul este reprezentat prin incizii schematice doar în partea superioară a veșmântului, partea inferioară a vasului - implicit a personajului, de la talie în jos, fiind lisă. Pliurile sunt dispuse vertical pe mâneci, în formă de "v" pe piept, continuând oblic pe abdomen. Pe talie este plasat un brâu compus din trei benzi paralele, peste care cad vertical doi franjuri lungi terminați într-o decorațiune în formă de frunză de iederă; nu se poate observa clar dacă acest accesoriu vestimentar ține de veșmânt sau de cingătoare. Clotho poartă câte o brățară simplă la fiecare mână, iar la gât un colier. Pe fiecare umăr veșmântul este prins cu câte o fibulă mare, cu piciorul pefect vizibil și în partea din spate a vasului, zonă unde ca detaliu mai este marcat doar brâul. Vasul mai avea o toartă mică fixată între cap și umeri. Clotho ține în mâna stângă un fuior iar în dreapta fusul, între ele putându-se observa dispus în diagonală, firul tors de "Torcătoarea" destinului uman și cosmic. Vasul are o analogie perfectă la Györ, un vas aproape identic fiind descoperit într-un cimitir datat în secolul IV p. Chr.( vezi E. B. Thomas, în Arabona, 3, 1961, p. 26-29).


Domeniu
Arheologie
Datare
Secolele II - III p.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca romană
Loc de descoperire
jud. CLUJ, CLUJ-NAPOCA, Grădina Asociației agronomice regnicolare din sec. XIX, adică undeva între străzile Gheorghieni și V. Babeș, în partea de sud a orașului Napoca, în afara zidurilor, zona necropolelor.
Material/Tehnică (text)
lut ars galben-cărămiziu; modelare; turnare; incizare
Fișă întocmită de
Nemeti, Irina
Fişă verificată de
Nemeti, Irina
Nr. inventar
v 19391
Ordin de clasare
2227/07.04.2015 - Fond; Poziţia 47 Descarca PDF