Tip:
aedicula
Subtip:
Perete lateral de aedicula
Titlu:
Perete lateral stâng de aedicula

Descriere: Piesa este ruptă, lipsindu-i partea inferioară; relieful este pe alocuri deteriorat. Peretele este mărginit pe toate laturile de o bordură (dreapta - 11 cm, stânga - 2 cm, sus - 5 cm). Într-un spațiu albiat este reprezentată familia defunctă, bărbatul în stânga, femeia în dreapta. Bărbatul este reprezentat imberb, cu părul scurt cârlionțat, cu fruntea îngustă, ochii, nasul și gura fiind puțin deteriorate. Este înveșmântat cu tunica încinsă la brâu cu o cingătoare lată și mantie prinsă pe umărul drept cu o fibulă. În mâna stângă, îndoită din cot, ține un obiect (pâine împletită sau floare) iar dreapta, îndoită din cot și ridicată, o ține cu palma deschisă la nivelul pieptului. Femeia are părul lung, coafat cu cărare pe mijlocul capului și prins la spate, fruntea îngustă, buzele cărnoase, ochii și nasul fiind puțin șterse. Poartă tunica și palla ce cade în falduri bogate. În mâna stângă, îndoită din cot și adusă în față, ține un porumbel iar cu dreapta îi întinde păsării un măr.


Domeniu
Arheologie
Datare
a doua jumătate a secolul II p.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca romana
Loc de descoperire
jud. CLUJ, Cluj-Napoca, Cluj (Napoca), str. Muncitorilor nr. 22
Material/Tehnică (text)
calcar, sculptare
Fișă întocmită de
Irina Nemeti
Fişă verificată de
Irina Nemeti
Nr. inventar
v 15777
Ordin de clasare
2746/07.12.2011 - Fond; Poziţia 41 Descarca PDF