Tip:
vas de cult
Subtip:
Vas lustral

Descriere: Vasul lustral a fost descoperit în nartexul primei bazilici, pe ultimul nivel, în stare fragmentară. Acesta se compune dintr-o bază dreptunghiulară în plan, în formă de zigurat cu trei trepte, primele două având mici ferestre arcuite, urmează un cilindru, ușor îngustat la extremități, decorat cu vrejuri de viță de vie, apoi bazinul, hemisferic, ce prezintă struguri stilizați pe partea laterală și butoni pe „buză”. Bazinul are în partea inferioară un orificiu de scurgere. Cea mai apropiată analogie pentru vasul în discuție se găsește la Galata, în apropiere de Odessos (piesă descoperită lângă treapta de intrare în nava centrală a unei bazilici). Un picior de vas lustral a fost descoperit în bazilica cimiterială de la Beroe (Ostrov), iar un altul tot la Slava Rusă, într-un edificiu datat în până în ultimul sfert al sec. IV, edificiu situat în apropierea Complexului monahal. Despre piesa de la Galata, autorii descoperirii susțin că este vorba de un baptisteriu, dar locul în care a fost descoperiă aceasta înclină spre utilizarea ei ca vas lustral.


Domeniu
Arheologie
Datare
ultimul sfert al secolului al VI-lea - începutul secolului al VII-lea p.Chr.
Epoca/Perioada
Romano-bizantină
Atelier
local?
Tezaur / Ansamblu
Complex nartex/basilica1/Complex monastic paleocreștin
Loc de descoperire
jud. TULCEA, com. Slava Cercheză, Slava Rusă, Complex monastic
Material/Tehnică (text)
Realizat din ceramică prin modelare la roată, turnare în tipar și aplicare decor.
Fișă întocmită de
Dorel Paraschiv
Fişă verificată de
Florin George Topoleanu
Nr. inventar
41982
Ordin de clasare
2103/11.02.2015 - Tezaur; Poziţia 5 Descarca PDF