Tip:
panaghiar

Descriere: Piesa are o ornamentație bogată și prețioasă. Cele două talere adâncite sunt decorate cu scene specifice iconografiei panaghiarului: la exterior, Înălțarea Domnului și Adormirea Maicii Domnului înconjurate de inscripția de danie, iar în interior, Deisis (cu Iisus judecător pe tron) și Maica Domnului Platytera înconjurate de inscripție liturgică în slavonă. Se remarcă două concepții compoziționale: prima este relevată de scena Înălțării și Deisis, în care figurile turnate, cizelate naturalist, sunt înfățișate în atitudini grațioase, ușor dramatizate; prin cea de-a doua concepție, evidentă în scenele Adormirea Maicii Domnului și Maica Domnului Platytera, se adaptează viziunea monumentală a personajelor hieratizate, preluate din picturile murale moldovenești, care sunt reduse la scară miniaturală. Panaghierul este decorat și cu un poliedru din metal turnat (având pe o față un serafim și pe alta reprezentarea lui Iisus), de care este legat un șnur de mătase împletită ci for, terminat în ciucure. Notă: Inscripția liturgică este de la Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, pentru " biserica sa din Bacău". Inscripția liturgică este partea a doua a imnului "Cuvine-se cu adevărat...". Datarea este determinată de anul ctitoririi bisericii (1491) și cel al morții lui Alexandru (1496).


Domeniu
Artă decorativă
Datare
1491-1496
Școală
Atelier din Moldova
Material
argint
Material/Tehnică (text)
argint; cizelare; gravare; aurire; filigranare
Tehnică
cizelare; gravare; aurire; filigranare
Dimensiuni
D=13,5 cm
Nr. inventar
14162/M 1525
Ordin de clasare
2213/31.03.2004 - Tezaur; Poziţia 1 Descarca PDF