Tip:
pandantiv
Subtip:
Pandantiv
Titlu:
Autor:

Descriere: Pandantiv din foaie din aur în formă de piramidă pătrată cu vârful în jos. Pe vârful retezat este sudat un anou perlat decorat pe circumferința exterioară cu un șir de granule. Baza este acoperită de o foaie din aur concavă, cu un orificiu la mijloc, înconjurat de un inel perlat. La trei dintre cele patru colțuri ale bazei este lipită câte o piramidă din granule (a patra lipsește). În jurul vârfului și al bazei, piramida este decorată cu o tresă lată din două fire torsionate alăturate, încadrate de două fire netede mărginite de două șiruri de granule; fațetele piramidei sunt împărțite în două registre, de o tresă îngustă formată dintr-un șir de granule încadrat de două fire netede; fiecare registru este ornamentat cu câte o palmetă din filigran. La baza palmetei din registrul inferior sunt două motive decorative din fire netede în forma literei „S” cu terminațiile spiralate, iar la baza celei din registrul superior un motiv decorativ în forma literei „C” cu extremitățile în spirale. Piesa este deformată prin lovire, prezintă zgârieturi adânci; foaia din aur ce constituie baza piramidei este ruptă și lipsesc porțiuni din ea; unul dintre ciorchini lipsește iar altul este înfundat (și se mișcă) în interiorul piesei; firele torsionate și cele simple sunt întrerupte din loc în loc; la locul de lipire al torții piesa este crăpată și lipsesc mici porțiuni; pe piesă urme de material străin.


Domeniu
Arheologie
Datare
Secolele IV-III a.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca elenistică
Atelier
Tezaur / Ansamblu
Etnia/Cultura
Elenistică
Loc de descoperire
jud., com. , Histria
Material/Tehnică (text)
Aur Ciocănire; filigranare; granulare; lipire
Dimensiuni
Greutate
7,80 g
Fișă întocmită de
Alexandru ARBUNESCU
Fişă verificată de
Alexandru ARBUNESCU
Nr. inventar
8979
Ordin de clasare
2859/02.04.2021 - Tezaur; Poziţia 1 Descarca PDF