Tip:
statuetă
Subtip:
Statuetă votivă
Titlu:
Diana

Descriere: Diana este reprezentată în mișcare, cu corp suplu și fizionomie tinerească. Părul buclat, cu trei fascicole de onduleuri care acoperă urechile, este pieptănat spre spate și ajunge până la nivelul umerilor. Pe creștet poartă krobylos; frunte îngustă, sprâncene stufoase, ochi migdalați, gura cu buza superioară arcuită. Greutatea corpului se sprijină pe piciorul drept. Pășește cu piciorul stâng, ușor flexat în față. Poartă tunică scurtă, deasupra genunchilor, cu mânecile până la cot. Deasupra are o platoșă cu pteryges ovale la partea inferioară și apărătoare de umăr de aceeași formă. Poartă botine înalte până la mijlocul gambei. Brațul drept este îndoit din cot, iar cu mâna dreaptă scoate o săgeată din tolba de la spate. Pe piept se observă diagonala de care este prinsă tolba de la spate, iar deasupra lambrechinurilor, centurionul. Palma stângă în care ținea un obiect, probabil arcul, este făcută căuș. Corpul este disproporționat, cu umerii înguști, bust alungit, mușchii gambelor pronunțați, tălpi mari. Lipsește atributul din mâna stângă.


Domeniu
Arheologie
Datare
Primele decenii ale Secolul III p.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca romană
Loc de descoperire
jud. Cluj, Turda, Potaissa
Material/Tehnică (text)
bronz, patină verzuie; turnare plină
Fișă întocmită de
Isacu, Adriana
Fişă verificată de
Iaroslavschi, Eugen
Nr. inventar
V 1084
Ordin de clasare
2114/07.03.2008 - Tezaur; Poziţia 21 Descarca PDF