Tip:
gemă
Subtip:
Gemă gravată
Titlu:
Gemă cu reprezentarea Venerei

Descriere: Gemă ovală cu reprezentarea zeiței Venus cu armele lui Mars. Piesa prezintă depuneri masive pe câmpul reprezentării, imaginea fiind parțial ilizibilă. Zeița este reprezentată seminudă, în picioare, pășind spre stânga, cu greutatea corpului sprijinită pe piciorul stâng, dreptul fiind mult flexat. Poartă părul strâns în jurul capului, iar veșmântul se compune dintr-o mantie (?) ce cade în jurul șoldurilor; detaliile anatomice sunt frumos reprezentate. Zeița ține în mâna dreaptă, îndoită și sprijinită cu cotul pe o coloană plasată în spatele ei, o lance lungă cu vârful îndreptat în jos. În stânga, probabil îndoită și ușor întinsă în față un obiect care nu poate fi identificat din cauza stării de conservare a piesei, dar probabil, așa cum o ilustrează analogiile, trebuie să fie vorba de un coif. În fața picioarelor zeiței, sub lance, este plasat un scut rotund. Solul este sugerat printr-o incizie orizontală. A fost descoperită cu ocazia construirii căii ferate Deva - Arad, care a tăiat în jumătate castrul roman de la Micia.


Domeniu
Arheologie
Datare
secolul I p.Chr.
Epoca/Perioada
Epoca romană
Loc de descoperire
jud. HUNEDOARA, com. VEȚEL, VEȚEL, Vețel (Micia), castru
Material/Tehnică (text)
carneol roșu; gravare
Fișă întocmită de
Nemeti, Irina
Fişă verificată de
Nemeti, Irina
Nr. inventar
v 13045
Ordin de clasare
2227/07.04.2015 - Fond; Poziţia 41 Descarca PDF