Tip:
brățară
Subtip:
brățară plurispiralică
Titlu:
brățară plurispiralică cu șapte spirale

Descriere: Brățară plurispiralică cu 7 spirale. Cele două extremități redau stilizat o protomă de animal ce are botul alungit, tăiat drept. Partea mediană a capului și a a coamei este marcată punctiform, decorul fiind identic pe cele două părți rezultante. Ochii și sprâncenele sunt redate prin linii trasate curb - 7 spre exterior și 6 spre interior. Dinții sunt redați prin câte o linie punctiformă pe cele două laturi ale capului. Lungimea capului este de 2,5 cm. În continuarea capului se află o placă dreptunghiulară cu marginile supraînălțate și decorate cu două șiruri de mici linii incizate dispuse oblic, în formă de V, despărțite de o linie mediană. Lungimea celor două plăci dreptunghiulare este de 4,9 - 5,1 cm. În continuarea fiecărei plăci dreptunghiulare se află, pe o lungime de 11,6-12,4 cm, 6 palmete triunghiulare cu laturile arcuite obținute cu ajutorul a trei stanțe - o primă ștanță pentru 3 palmete mai mari, o a doua pentru două palmete mijlocii și o a treia pentru cea mai mică. Decorul este frunziform. Marginile palmetelor sunt supraînălțate și decorate, prin incizie, cu linii mici, dispuse oblic. După ultima palmetă, cea mai mică, pe o lungime de 2-3 cm, corpul barei brățării conține o porțiune în formă de perlă alungită (bitronconică), părțile mai subțiri fiind marcate de un grupaj de trei linii adâncite, circular transversale. De asemenea, un decor de trei linii incizate, ondulate, se află în lungul palmetelor, pe cant. Pe alocuri păstrază urme de pământ.


Domeniu
Arheologie
Datare
Secolul I a.Chr.
Etnia/Cultura
geto-dacică
Material/Tehnică (text)
aur; batere
Dimensiuni
D la exterior, la capete 4,5-5,47 cm
Greutate
822,04 g
Fișă întocmită de
Trohani, George
Fişă verificată de
Trohani, Gheorghe
Nr. inventar
TG 11/provizoriu
Ordin de clasare
2308/16.07.2009 - Tezaur; Poziţia 2 Descarca PDF