Tip:
paletă
Titlu:
paletă de pește

Descriere: Paletă din argint pentru pește, compusă din trei segmente: mâner realizat prin sudarea longitudinal, a două fețe canelate încheiate în partea terminală cu un lob ornamental și decorat pe ambele fețe, cu câte trei registre vegetal florale(rozete și crini), între cel din mijloc și cel de jos pe avers fiind incizată o monogramă iar pe margine un chenar dublu profilat. În partea superioară mânerul este prevăzut cu un inel cu profilaturi orizontale bine reliefate, în care s-a fixat al doilea segment, de legătură cu paleta, un cap de rață, cu penajul gravat și cizelat cu fine impresiuni. Paleta de formă rectangulară, cu decupajul specific tacâmurilor de pește are vârful ascuțit iar la celălalt capăt se închide cu arcaturi lobate. Marginea paletei este tăiată oblic, iar în centrul aversului, piesa are gravat un motiv vegetal floral(crini și con de brad) ajurat, cu spatele neted. În zona terminală a decorului ajurat, la exterior, către margine, apar cele patru mărci, respectiv în stânga, vulturul bicefal, iar în dreapta, J C K , Minerva și spicul. Lungime totală = 29,2 cm; mâner = 12,3 cm; cap de rață = 5,2 cm; paletă = 15,5 cm. Oxizi de coroziune pe revers.


Deţinător
Banca Națională a României - BUCUREȘTI
Domeniu
Artă decorativă
Datare
Secolul al XIX-lea
Școală
Germania, Lϋbeck
Material/Tehnică (text)
argint, ștanțare, turnare, ajurare, granulare, gravare, cizelare
Greutate
142,20 gr
Fișă întocmită de
Dumitriu, Luminița
Fişă verificată de
Dumitriu, Luminița
Nr. inventar
cont 07190
Ordin de clasare
2014/09.01.2013 - Tezaur; Poziţia 6 Descarca PDF