Tip:
disc dublu de ariston
Subtip:
Disc din carton perforat
Autor:
Paul Ehrlich

Descriere: Discuri confecționate din carton, utilizate pentru redarea sunetului la Ariston, un automat muzical cu discuri interschimbabile. Ansamblul conține două discuri suprapuse, în formă de evantai, prinse la mijlocul prin intermediul unui inel metalic. Fiecare disc este alcătuit din trei părți și conține aceeași melodie. Părțile, care compun un disc, sunt îmbinate între ele prin intermediul unor urechiușe metalice. Fiecare conține programarea, cu ajutorul perforațiilor, a polcii: „PIZZICATO”, compozitor: Johann și Joseph Strauss. Discul redă melodii pe 24 de note muzicale, înregistrate, prin intermediul perforațiilor. Redarea melodiei se face de la interiorul spre exteriorul discului. Fiecare perforație reprezintă o notă muzicală, iar lungimea unei perforații depinde de durata notei muzicale. În centrul discului sunt prevăzute orificiile pentru fixarea acestuia pe suportul aparatului de redare și imprimate titlul melodiei înregistrate, compozitorul, Ehrlichs Patent, Breveté S.G.D.G și poziția titlului din catalog: 5522. Pe verso este imprimată ștampila magazinului de muzică Leopold Stern din București. Discul este destinat organetelor Ariston model ”Excelsior”. Stare foarte bună de funcționare.


Domeniu
Știință și tehnică
Datare
sfârșitul secolului al XIX-lea
Școală
Atelier german
Loc de descoperire
jud. TELEORMAN, com. DRĂCȘENEI
Material/Tehnică (text)
Disc confecționat din carton, prevăzut cu perforații.
Dimensiuni
Ddisc=33 cm; LAperforație=3 mm
Fișă întocmită de
Teodora-Camelia CRISTOFOR
Fişă verificată de
Cristofor Teodora-Camelia
Nr. inventar
4366
Ordin de clasare
3384/24.11.2020 - Fond; Poziţia 11 Descarca PDF