Tip:
cupă
Subtip:
Cupă cu picior

Descriere: Este lucrată din pastă fină, arsă oxidant, de culoare rosie-cărămizie. Recipientul are buza evazată și corpul tronconic, iar piciorul este cilindric, cu baza de asemenea evazată. La partea superioară a piciorului sunt două perforații circulare dispuse în zone diametral opuse. Registrele tectonice sunt delimitate de o incizie circulară încrustată cu negru și benzi circulare albe, mărginite tot cu negru. Motivele decorative din interiorul recipientului au fost pictate cu alb și mărginite cu negru pe fond roșu, iar cele din exteriorul acestuia și al piciorului au fost rezervate cu alb și mărginite cu negru din fondul roșu. Unele dintre ele sunt străbătute longitudinal de linii punctate negre. În interiorul recipientului s-au realizat meandre continui și triunghiuri, iar pe exterior, în partea superioară, volute meandrice agățate și triunghiuri și metrice, în cea mediană un șir circular de dreptunghiuri, iar la bază benzi circulare. Piciorul este decorat cu spirale continui și motive geometrice pe corp și volute spiralice la bază. Este arsă secundar.


Domeniu
Arheologie
Datare
mileniul V a.Chr.
Epoca/Perioada
Eneolitic
Loc de descoperire
jud. Bacău, com. Poduri, PODURI, Dealul Ghindaru
Material/Tehnică (text)
modelare cu mâna, ardere oxidantă, pictare
Fișă întocmită de
Preoteasa, Constantin
Fişă verificată de
Dumitroaia, Gheorghe
Nr. inventar
13142
Ordin de clasare
2140/08.04.2010 - Tezaur; Poziţia 22 Descarca PDF