Tip:
sosieră
Titlu:
sosieră cu capac

Descriere: Sosiera are formă ovală, este prevăzută cu platou fix și capac detașabil. Platoul este decorat cu două motive avimorfe, în cromatică de ocru, brun și motive vegetale, în nuanțe pastelate de ocru, verde și sublinieri cu aur; marginea platoului este festonată, iar bordura, decorată în bandă lată roz-Pompadour. Vasul propriu-zis stă pe picior redus, oval și are formă piriformă. Este decorat cu fructe pictate, coacăze și prune verzi, în cromatică de ocru și verde. Vasul este colorat în bandă roz-Pompadour, spre buza marcată cu aur, ansele sunt pline, orizontale, mărunte, în formă de frunză de acant și aurite. Pe laturile lungi ale corpului apare de două ori stema de uniune personală a Principelui Al.I. Cuza, din 1859, cu ecuson dextra, reprezentând stema Moldovei, capul de bour, iar celălalt ecuson, armele personale ale domnitorului. Pe fundal, hlamidă surmontată de coroana princiară. Capacul este supraînălțat, cu marginea festonată și bordura colorată în bandă lată, roz-Pompadour, decorat cu buchete de albăstrele și maci, în cromatică violet, maro și nuanțe de verde și prezintă o decupație semicirculară pentru tacâm. Capacul este prevăzut cu buton de prindere în formă de ramură cu două ghinde în ronde-bosse, cu sublinieri în aur.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
Sec. XIX;2/4
Școală
Atelier Hache, Adolphe and Lehalleur, Léon-Pépin; Vierzon; Paris; Franța
Tezaur / Ansamblu
Garnitură de masă Alexandru Ioan Cuza
Material/Tehnică (text)
Porțelan, pastă tare, barbotină, modelare în tipar, pictare manuală, pictare peste glazură, colorare, aurire parțială, glazurare.
Fişă verificată de
Manoliu, Liliana Doinița
Nr. inventar
13679
Ordin de clasare
2105/06.03.2008 - Fond; Poziţia 68 Descarca PDF