Descriere: Coronament de monument funerar. Partea centrală a monumentului a fost deteriorată încă din vechime producându-se fracturarea figurii centrale (Sfinxul); în rest monumentul este bine păstrat prezentând doar ușoare zgârieturi pe corpul leului din stânga. Monumentul a fost confecționat dintr-un singur bloc de piatră care are partea din spate neprelucrată, semn că se fixa pe un perete și nu era vizibilă. Servea drept coronament funerar pentru un monument impunător, o ediculă sau un cavou monumental (Ardevan). Pe o plintă înaltă de 5 cm sunt plasați doi lei adosați, între ei un Sfinx a cărui imagine a fost deteriorată. Leii sunt aproape identici, cu botul scurt, teșit, cu gura căscată din care atârnă limba. Pe fiecare bot apar două striuri orizontale, deasupra gurii, plus o canelură verticală centrală precum și una similară de-a lungul limbii. Ochii sunt migdalați, fără să aibă irisul marcat. Urechile mici sunt corect redate din punct de vedere anatomic. Coama este foarte stilizată, redată prin nervuri lungi alternate de caneluri ușor ondulate, în formațiuni asimetrice încercând parcă să redea bogăția blănii. Pe frunte se distinge o nervură mediană din care pornesc alte caneluri curbe, simetrice, pe cutia craniană. Corpul felinelor este redat în poziție așezată, ușor ghemuită, ușor mai scurt decât ar fi natural. Labele sunt și ele redate stilizat folosindu-se aceleași șiruri de caneluri curbe (patru) cu ghearele redate destul de naturalist în timp ce falangele sunt redate doar printr-un fel de globule suprapuse. Pe crupă se distinge coada, înfățișată de asemenea destul de nenatural, ca o dublă curbură amplă, terminată fiind cu un vârf rombic. Din reprezentarea centrală se mai obsevă pe abdomenul animalului fantastic patru mamele (două fragmentare), mâinile, iar între acestea o mască virilă. Mâinile sfinxului (formă tardivă de «umanizare» a acestei figuri - vezi M. Renard, în Apulum, VII/1, 1968, p. 273-305) au conturate clar degetele, cele mari atingând părul figurii umane. Aceasta din urmă (13 x 11 cm) prezintă un cap rotund, cu părul scurt, reprezentat prin nervuri verticale, paralele, ușor ondulate. Fața personajului este plină, ochii mari, fără iris, nasul lat, triunghiular, buzele pline (ușor deteriorate de vreme). Expresia generală a feței este calmă, ușor zâmbitoare căutând a reda «serenitatea eternă» a celui trecut în lumea de dincolo (M. Renard, în Apulum, VII/1, 1968, p. 285 sq). Realizarea artistică a leilor se caracterizează prin lipsă de naturalețe, imaginea fiind încărcată, figurile având un aer «baroc». Majoritatea leilor funerari cunoscuți în Dacia au o cu totul altă imagine artistică, singura analogie putând fi considerată o piesă de la Gilău. Leul funerar care constituie monumetul în cauză are labele reprezentate stilizat în aceeași manieră ca și piesa de la Suatu. Aspectul măștii umane cât și a sfinxului sugerează o redare «cubistă și liniară». În provincia Dacia pare să fie cel mai mare număr de monumente funerare reprezentând sfincși ce țin între labe o mască umană (M. Renard, în Apulum, VII/1, 1968, nota 9) dar foarte rar apare această combinație între acest motiv și leul funerar. Se găsesc în Dacia romană doar trei asemenea monumente, dintre care unul este cel menționat și ca analogie (fragmentul de la Gilău). Monumentul funerar de la Suatu este până acum cel mai frumos și mai bine păstrat exemplar care să prezinte asocierea leilor funerari adosați cu sfinxul cu mască umană. Cum asemenea reprezentări lipsesc în alte provincii, R. Ardevan crede că putem socoti această compoziție drept un aport original al pietrarilor daco-romani la arta romană provincială, ca medalionul funerar asociat cu doi lei adosați (vezi D. Protase, în SCIV, XI, 1960, 2, p. 330-331).În vatra satului Suatu există menționate descoperiri romane precum și un conac nobiliar al cărui proprietar era colecționar de antichități dar locul descoperirii monumentului este prea îndepărtat pentru a putea fi pus în legătură cu aceste elemente. În schimb, în hotarul satului Căianu, în proximitate, aproape de același pârâu, s-au descoperit fragmente ceramice romane precum și un postament de calcar. Probabil monumentul funerar provine de aici și a fost transportat cândva în epocă modernă fiind însă abandonat pe drum. La hotarul sudic al satului Căianu, aproape de limita cu Suatu, în punctul «La Feredeu» este semnalată o așezare rurală romană necercetată (TIR L34, 43). Se cunoaște și o inscripție ridicată de un veteran (CIL III 7655). Analogii: leu funerar de la Gilău - D. Isac, Al. Diaconescu, Aspecte ale artei provinciale de la Gilău, în ActaMN, XVII, 1980, p. 131-132, nr. 14, fig. 14.