Tip:
dulap
Titlu:
Dulap monumental

Descriere: Dulap monumental, pe postament profilat, cu piedestal decorat frontal cu trei motive console vegetale, flancând două medalioane dreptunghiulare cu chenare roșii, pictate cu motiv volută. Două uși, subliniate de trei montanți tratați architectonic, ca stâlpi angajați, sculptați și pictați policrom cu motive vegetale. Pe uși câte două medalioane decorative policromate, pictate cu motiv vase cu flori. Antablament decorat cu motive stilizate vegetale, ce continuă trama decorativă a montanților, care încadrează două mici medalioane pictate, ovale, cu datare și inițiale. Cornișă acuzată, profilată. Piesa este caracteristică producției artizanale din sudul Germaniei, mai ales din Bavaria și vestul Austriei, respectiv Tirol, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Motivele arhitectonice de sorginte renascentistă, perpetuate peste secole, sunt completate de o policromie complexă, de sorginte populară.


Domeniu
Artă decorativă
Datare
Sec. XVIII;2/2
Școală
Atelier sud-german
Material/Tehnică (text)
lemn de brad; lemn de tei; metal; tăiat; sculptat; stunjit; șlefuit; grunduit; pictat
Fișă întocmită de
Hortopan, Mircea Alexandru
Fişă verificată de
Hortopan, Mircea Alexandru
Nr. inventar
C 28
Ordin de clasare
2384/29.05.2014 - Tezaur; Poziţia 2 Descarca PDF