Tip:
corn
Titlu:
corn de praf de pușcă

Descriere: Corpul piesei este bifurcat natural, având „picioare" de grosime inegală, închise în partea inferioară cu dopuri de lemn, fixate în pereți cu cuie. Capacul piesei este executat dintr-o placă de corn, străpunsă de țeava din fier prin care se turna praful de pușcă. De cele două belciuge de fier se prindeau capetele curelei cu ajutorul căreia cornul era purtat la nivelul șoldului. Doar fața bombată a cornului bifurcat este ornamentată, prin incizare și excizare. Motivul central constă dintr-o rozetă cu 7 brațe, înscrisă într-un ansamblu de 3 cercuri concentrice, spațiul dintre cele două cercuri exterioare incluzând cerculețe cu centrul marcat, care se regăsesc și în afara ultimului cerc. Trei motive de forma unei coroane cu trei vârfuri (lalele geometrizate/ motiv iranian?), cu ornamente interioare mărunte, încadrează rozeta centrală. Picioarele sunt aplatizate natural și conțin -frontal și pe interior - cerculețe cu centru marcat, incizate, și zig-zag excizat. Fiecare flanc al piesei conține zig-zag-uri multiple. Culoarea de fond: galben-roșcat.


Domeniu
Etnografie
Datare
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
Etnia/Cultura
maghiari
Loc de descoperire
jud. Harghita, com. SICULENI
Material/Tehnică (text)
corn; fier; lemn; tăiat; scobit; lustruit; perforat; vopsit; incizat; excizat; forjat
Fișă întocmită de
Goia, Ioan Augustin
Fişă verificată de
Goia, Ioan Augustin
Nr. inventar
N 4052
Ordin de clasare
2665/12.11.2010 - Tezaur; Poziţia 116 Descarca PDF