Tip:
cană
Titlu:
Cănceu

Descriere: Cănceu piriform prevăzut cu o toartă, gât alungit și ușor evazat, toarta dispusă de la gât la diametrul maxim al vasului. Decorul central este mărginit în partea superioară de două benzi late, una albastră, iar cealaltă galbenă, încadrate de linii subțiri maro, trasate cu pensula și cornul, iar în partea inferioară de o bandă lată cu motive geometrice stilizate, încadrată de două benzi late, una albastră, iar cealaltă galbenă, mărginite de linii subțiri maro, trasate cu pensula și cornul. Decorul central reprezintă motivul pomului vieții, care se înalță dintr-o rădăcină puternică, maro, redată printr-un triunghi și este alcătuit dintr-o floare mare cu două frunze. De o parte și de alta a pomului vieții sunt trasate cu cornul câte un buchet stilizat alcătuit din flori și frunze. Cromatica: maro, albastru, galben, verde.


Domeniu
Etnografie
Datare
1883
Etnia/Cultura
Maghiari
Loc de descoperire
jud. SIBIU, RĂȘINARI
Material/Tehnică (text)
lut, angobă, oxizi, smalț, modelat pe roata olarului, angobat, pictat cu pensula și cornul, smălțuit, arderi succesive
Dimensiuni
Î: 21,6 cm
Fișă întocmită de
Karla ROȘCA
Fişă verificată de
Mirela CREȚU; Karla ROȘCA
Nr. inventar
940
Ordin de clasare
3835/14.10.2016 - Fond; Poziţia 67 Descarca PDF