Descriere: Vedere de la târgul de vite de la Obor. Compoziție complexă, cu multe personaje. În prim-plan, la centru, un grup negociază, alcătuit în stânga din doi preoți, unul călare și un altul ce duce calul primului de dârlogi și ține în mână o umbrelă roșie; în dreapta un țăran mână doi boi pe care vor să îi cumpere cei doi călugări. Țăranul ține în mână o bâtă și un câine legat de o sfoară. În stânga un copil aleargă cu o doniță și oferă bragă; în dreapta, întins într-o baltă se răcorește un bivol. În plan secund o mulțime de țărani în straie populare forfotesc cu cai, măgari și vite. În dreapta o cârciumă dărăpănată se profilează pe un cer opac, de amiază. Acuarelă cu desen de detaliu, cu duct egal și fluid,realizată într-o gamă cromatică prevalent caldă. Preziosi este un atent observator și un bun pictor animalier.
CC BY-SA 4.0