Descriere: Compoziție cu o femeie (țigancă), șezând turcește, fumând dintr-o lulea, în fața unui perete acoperit parțial cu o tapiserie cu motive geometrice. Poartă o bluză albă tip ie, larg deschisă la piept și o fustă largă, crem, care îi acoperă picioarele încrucișate, prinsă peste mijloc cu o eșarfă colorată. Pe cap are o năframă albă, legată la spate, de sub care îi ies șuvițe ale părului negru, iar la gât șiraguri de mărgele, și pe degete, mai multe inele. Atitudinea corporală este relaxată și senzuală, subliniată de mâinile care încadrează pieptul generos, cea stângă sprijinind capul ușor înclinat, iar cea dreaptă sprijinindu-se lejer pe coapsă. În fața femeii, central, o cană mare de lut. Gama cromatică este relativ restrânsă, pornind de la nuanțe de alb și griuri colorate și ajungând la decorativa tapiserie orientală din spatele țigăncii, în care sunt folosite nuanțele deschise de culori primare (roșu, albastru și galben), delimitate de subtile tușe de negru diluat. Semnat stânga sus cu sepia: Th. Aman
CC BY-SA 4.0