Tip: dulap
Titlu: colțar

Descriere: Corp prismatic de secțiune triunghiulară, din scânduri de brad îmbinate în cuie de lemn, cu muchiile fațadei teșite. Alcătuit din fund, laterale, fațadă și capac. Are două compartimente suprapuse, fiecare prevăzut cu polițe în interior și cu câte o ușă prinsă în balamale din fier (cel inferior are și broască). Ușa inferioară este pictată, cea de sus are geam. La partea superioară colțarul are un fronton semicircular de factură barocă, cu traseu curbat și elemente traforate și profilate. Fațada este pictată în întregime, inclusiv pe muchiile teșite. Întreaga fațadă, inclusiv muchiile teșite, este decorată cu pictură în tempera, cu motive decorative florale și vegetale (buchete de flori în glastre) dispuse în casete dreptunghiulare amplasate simetric. Pe compartimentul inferior sunt șase casete (două pe ușă), pe muchiile teșite elementele florale sunt dispuse în ghirlandă iar pe compartimentul superior sunt dispuse în trei câmpuri. Florile reprezentate (garoafe, lalele, trandafiri, lăcrămioare, margarete, rodii) sunt pictate în alb, tonuri de galben, de roșu, de albastru, de verde. În zona mediană se află inscripția pictată "ANNO 1856".


Deţinător: Muzeul Național Bran
Domeniu: Etnografie
Datare: 1856
Etnia/Cultura: sași
Material/Tehnică (text): Lemn de brad, fier, sticlă, coloranți. Tăiat, rindeluit, traforat, profilat, găurit, îmbinat în cuie de lemn, pictat, forjat, pictat
Dimensiuni: h = 176,5 cm
Fișă întocmită de: dr. Ioan-George Andron
Fişă verificată de: dr. Ioan-George Andron
Nr. inventar: C 81
Ordin de clasare: 2765/29.12.2010 - Tezaur; Poziţia 8 Vezi PDF