Tip: pictură de șevalet
Titlu: Buchet de flori
Autor: Seghers, Daniel (cercul lui)

Descriere: Tabloul redă o formulă compozițională simplă – un buchet într-un vas așezat pe o masă –, foarte răspândită în tematica în care se încadrează. Fundalul este puternic umbrit, negru în cea mai mare parte, punând astfel în valoare bogăția cromatică a buchetului intens luminat. „Construit” în mod verosimil, buchetul cuprinde mai multe exemplare de lalea tigrată (albe, trandafirii și galbene), lăcrămioare, albăstrele etc., pictate cu finețe și efecte de transparență. Un asemenea tablou tematizează, în general, frumusețea efemeră a lumii, sintetizată în diversitatea botanică. Intrat în patrimoniul MNAR ca operă a unui anonim flamand, tabloul a fost ulterior încadrat în cercul pictorului Daniel Seghers (Antwerpen, 1590–1661). Deși justificată de numeroase exemple foarte asemănătoare, această referință este relativizată de raportarea la opera pictorului Jan van Kessel cel Bătrân (Antwerpen, 1626 – 1679) și a emulilor acestuia. Anumite elemente figurative – forma vasului de sticlă, „arhitectura” buchetului și florile risipite pe masă – ar justifica mai curând raportarea tabloului de la București la această referință. Pentru moment, însă, nu dispunem de argumente irefutabile în favoarea unui autor anume și optăm pentru păstrarea actualei atribuiri.


Domeniu: Artă plastică
Datare: a doua jumătate a secolului al XVII-lea
Școală: Școală flamandă
Tezaur / Ansamblu: nu
Material/Tehnică (text): ulei pe lemn
Dimensiuni: 61,3 x 43 cm
Fișă întocmită de: Cosmin Ungureanu
Fişă verificată de: Cosmin Ungureanu
Nr. inventar: 80248
Ordin de clasare: 3571/22.12.2022 - Tezaur; Poziţia 13 Vezi PDF