Tip:
Topor
Subtip:
Topor cu gaură de înmănușare transversală
Titlu:
Topor de luptă

Descriere: Topor cu gaură de înmănușare transversală; are ambele muchii ale lamei lățite spre tăișul curbat simetric (în prezent știrbit), cea superioară înălțându-se lin dinspre manșon, cea inferioară fiind puternic arcuită. Tubul de înmănușare, cu ambele margini profilate/întărite prin câte o bordură, păstrează o nervură mediană, iar ceafa, fin arcuită și închisă într-o creastă, este ușor prelungită în partea inferioară, terminându-se într-un buton triunghiular, tăiat puțin oblic pe ceafă. În interiorul manșonului, în partea superioară dinspre lamă, este vizibilă o mică adâncitură circulară, probabil amprenta bețigașului din lemn ce fixa dopul de lut rezervat găurii de înmănușare în timpul turnării, iar în partea opusă, spre ceafă, jos, urma orificiului de turnare. La contactul cu manșonul, muchia superioară prezintă un vag început de pinten. Toporul este acoperit de patină verde, uniformă, de nuanță închisă.


Domeniu
Arheologie
Datare
sec. XX a. Chr - sec. XVI a. Chr.
Epoca/Perioada
Epoca bronzului mijlociu
Tezaur / Ansamblu
DEP. MAG I
Loc de descoperire
jud. SIBIU, com. Oraș Săliște, Mag, SE de localitate, în pădure, fără alte precizări
Material/Tehnică (text)
bronz; turnare în tipar bivalv închis
Greutate
309 grame
Fișă întocmită de
Adrian Georgescu
Fişă verificată de
Adrian Georgescu
Nr. inventar
A 11422
Ordin de clasare
3500/28.11.2024 - Tezaur; Poziţia 29 Descarca PDF