Tip: pictură
Titlu: Aurora
Autor: Leicher, Felix Ivo

Descriere: Încadrată într-un passe-partout oval, pictat în brun închis, Aurora apare în centrul compoziției redată ca o femeie complet nudă, văzută semi-frontal, cu mâna dreaptă ridicată deasupra capului, ca într-un fel de salut. Ea plutește pe cerul cu nori iar în spatele ei flutură o mantie verde deschis, dintre faldurile căreia pare că tocmai a ieșit. În centru-dreapta, mai jos de zeiță pe cer, apar nudurile a doi putti cu aripioare pe umeri, unul redat din față, cu un drapaj în roșu în dreptul taliei, celălalt din spate, cu capul între faldurile dintre care se ridică Aurora, cei doi având între ei o tipsie. În dreapta-jos apar alți doi putti cu aripi, ținând mâinile pe o făclie, unul dintre ei fiind acoperit parțial de o eșarfă albă. Ansamblul apare ca o eboșă, cu trupurile mai bine definite, dar cu fizionomiile doar puțin schițate, cromatica fiind și ea destul de pastelată, palidă, axată pe nuanțe și cu puține contraste.


Domeniu: Artă plastică
Datare: sfârșit de sec. XVIII
Școală: Școală germană
Material/Tehnică (text): ulei diluat pe hârttie
Dimensiuni: L: 430 mm; LA: 335 mm (oval)
Fișă întocmită de: Mureșan Valentin
Fişă verificată de: Mureșan Valentin
Nr. inventar: 675
Ordin de clasare: 2048/26.01.2015 - Tezaur; Poziţia 32 Vezi PDF