Descriere: Topor cu gaură de înmănușare transversală; muchia inferioară a lamei este arcuită spre tăișul puternic curbat asimetric și bine ascuțit, în timp ce muchia superioară coboară lin dinspre manșon spre tăiș, în apropierea căruia se lățește semnificativ. Pe manșonul cu ambele margini profilate/întărite prin câte o bordură, se păstrează o nervură mediană, iar ceafa, relativ dreaptă și închisă sub forma unui vag început de creastă (aplatizată ulterior prin ciocănire și șlefuire), este prelungită în partea inferioară, terminându-se într-un buton aproximativ triunghiular, bombat și tăiat oblic pe ceafă. În interiorul tubului de înmănușare, pe partea dinspre lamă, este foarte vag vizibilă o mică adâncitură, probabil amprenta bețigașului din lemn ce fixa dopul de lut rezervat găurii de înmănușare în timpul turnării. Partea superioară dinspre lamă a manșonului este ușor înălțată, sub forma unui pinten. Toporul este acoperit de patină verde, uniformă, de nuanță închisă.
