Tip: Mânecă
Autor: Necunoscut

Descriere: Mânecă din brocat realizată din fond de mătase de culoare aurie (pe suprafețe mici s-a păstrat culoarea originală, aurie a materialului, dar, din cauza degradărilor și a decolorării, mâneca a căpătat o culoare maronie), cu fir metalic auriu și cu broșeuri din fir de mătase și fir metalic. Mâneca este amplă, încrețită prin pliuri regulate, iar la capete este prinsă cu șnur. Prezintă un decor constituit dintr-o rețea de panglici înnodate, care se termină într-o floare stilizată cu trei petale. Floarea cu trei petale are un bogat decor interior: mijlocul și cele două petale laterale sunt umplute cu mici rozete cu patru petale, iar cea centrală cu rozete cu cinci petale. Interiorul panglicii este de asemenea ornamentat cu un vrej cu frunze și boboci. La punctele de întretăiere a panglicilor este țesută câte o crenguță cu trei rozete și mai multe frunze. Între spațiul delimitat de panglici și ornamentele florale este prezent un lujer sinuos cu frunze și boboci. Pe dos, mâneca este căptușită cu pânză.


Domeniu: Arheologie
Datare: A doua jumătate a secoluluial XVIII-lea
Epoca/Perioada: Perioada premodernă
Loc de descoperire: jud. CLUJ, CLUJ-NAPOCA, Strada Mihail Kogălniceanu, nr. 16
Material/Tehnică (text): Fond țesut de brocart cu fir metalic, broșeuri cu fir de mătase și fir metalic
Fișă întocmită de: Andrea Demjén
Fişă verificată de: Gianina Diana Iegar
Nr. inventar: F 18436
Ordin de clasare: 2818/26.03.2021 - Tezaur; Poziţia 1 Vezi PDF