Descriere: Farfurie din faianță de culoarea fildeșului, pastă de bună calitate. Smalț lucios, transparent, gălbui, cu crăpături. Formă circulară, ușor adâncită. Margine ajurată, imitând împletitura de nuiele; decor pictat cu albastru: marcând împletitura marginii, 3 cercuri concentrice (pe restul piesei), cel mai mare cu contur dublu marcând trecerea spre zona ajurată, cel mijlociu marcând diametrul maxim la bază, iar cel din centru delimitând un medalion central circular cu o rozetă pictată în aceeași culoare. Pe suprafața de sprijin poartă marca GÖRGÉNY 1. Piesa este în stare bună de conservare: prezintă câteva crăpături mici și o crăpătură fină care traversează întreaga piesă. Piesa se leagă de familiile Bornemissza și Macskassy, care au deținut pe rând manufactura de la Gurghiu.
1/2
CC BY-SA 4.0