Descriere: Fecioara Maria, dispusă în partea dreaptă a compoziției, este pictată în genunchi, într-o atitudine plină de evlavie. Arhanghelul Gavriil este pictat în picioare, în partea stângă, ținând o floare în mâna stângă, iar cu dreapta binecuvinteză și arată spre slava cerului, de unde Duhul Sfânt, în chip de porumbel, trimite raze spre Maica Domnului. În fundal este pictată o masă pe care stă cartea sfântă deschisă și tot aici se profilează o clădire cu mai multe ferestre, acoperită cu țiglă. De jur împrejurul scenei este pictat un brâu floral. Cromatica icoanei se compune din tonuri de portocaliu, verde, albastru, ocru galben, maro, alb și gri. Rama icoanei, sculptată și profilată, e formată din îmbinarea a patru baghete de lemn, pictate auriu și brun.
CC BY-SA 4.0