Tip: Gramofon
Autor: necunoscut

Descriere: Gramofonul este uin model de salon cu pavilion acustic exterior. Cutia aparatului este de formă pătrată, confecționată din lemn de stejar, lustruit, de culoare naturală și cu motive ornamentale incizate pe trei laturi. Platanul este turnat din fontă, acoperit cu catifea grena. Pâlnia este din tablă, fiind fixată printr-un braț metalic împreună cu diafragma, de corpul aparatului. Lateral dreapta se află manivela pentru antrenarea arcului ce pune în mișcare de rotație platanul. În interiorul cutiei se află mecanismul cu un arc pentru antrenarea platanului ce conține discul. Suportul de înregistrare a sunetului este discul din ebonită. Doza de redare a sunetului este cu membrană de mică, sistem Exhibition. Redarea discului se realizează prin intermediul vibrațiilor acului care se mișcă de-a lungul șanțului de pe placă și care sunt transmise în aer cu ajutorul diafragmei și a pâlniei de rezonanță.


Domeniu: Știință și tehnică
Datare: primul deceniu al sec.al XX-lea
Școală: necunoscut
Loc de descoperire: jud. Galați, Galați
Material/Tehnică (text): Cutie din lemn cu pavilion acustic exterior din metal, de formă pătrată. Mecanismul aparatului este mecanic.
Dimensiuni: L=32 cm; LA=32 cm; Î=67 cm; Lpâlnie=70 cm; Dpâlnie=47 cm; Dplatan=30 cm.
Fișă întocmită de: Antoneta Garabedeanu
Fişă verificată de: Cristofor Teodora-Camelia
Nr. inventar: 2211
Ordin de clasare: 3302/17.10.2025 - Fond; Poziţia 1 Vezi PDF