Descriere: Patefonul este un model de masă, fabricat de prestigioasa companie franceză Pathé Frères, cu sediul în Paris. Aparatul destinat audiției dicurilor este prevăzut cu mecanism mecanic de antrenare a discului, cu un arc. Cutia aparatului este simplă, confecționată din lemn furniruit. Specific acestui model este pâlnia de rezonanță sub forma unui con confecționat din hârtie, încadrat de o ramă metalică nichelată. Cornetul se termină direct cu acul de citire din safir ce se sprijină pe disc pentru redarea sunetului. Acest sistem de redare a sunetului a fost folosit doar de firma Pathé în rândul producătorilor de patefoane, brevetat de constructor. Lateral-dreapta se află manivela de antrenare a mecanismului cu un arc ce produce rotirea planului cu disc. Pe suport este fixată plăcuța metalică ce conține numele magazinului și adresa acestuia, magazin care a comercializat aparatul în orașul Le Mans din Franța. Aparatul este în stare bună de conservare și funcționare.
CC BY-SA 4.0